Cele mai bune prețuri la cărți de vizită

Agrafa Print este o tipografie din București, specializată pe tipărirea și imprimarea de obiecte de orice natură, în vederea personalizării lor, atât pentru branduri comerciale, cât și personale. Această companie are la bază principii ce se învârt în totalitate în jurul clientului și acest aspect a cântărit enorm de mult în vederea poziției de top pe care o ocupă pe piața din România.

Calitate fără impedimente creative sau tehnice

În cei peste 23 de ani de experiență ne-am concentrat toate eforturile în vederea conturării unui atelier care să fie dotat până la ultimul detaliu cu tehnologii moderne și extrem de avansate. Acest lucru își are justificarea în faptul că, în procesele de creare și concepere ale cărților de vizită, ne dorim să putem opera cu materiale de orice natură, în vederea obținerii de produse unice și abstracte. Altfel spus, dacă un client își dorește o carte de vizită realizată pe suport de metal cu inserții de lemn, noi să putem onora cu brio această solicitare, fără a fi puși în dificultate de aspecte tehnice.

Cărți de vizită din carton colorat în masă 50 x 90 mm (portrait)

De asemenea, colaborăm cu o serie de profesioniști ai creativității care ne-au ajutat de-a lungul tipului să implementăm cele mai ingenioase, diferite și intrigante modele de cărți de vizită, variante ce au cunoscut un succes fulminant în rândul publicurilor țintă ale clienților respectivi. Așadar, am creat diverse variante de cărți de vizită ce aveau drept scop întruchiparea serviciului pe care îl propunea un anumit brand. Astfel că, am creat pahare de cafea pentru o cafenea, carduri de credit pentru o bancă, o riglă pentru atelier de tâmplărie, lentilă de ochelari pentru cabinet oftalmologic și multe altfel de exemple pe cât de unice, pe atât de atractive.

Prețuri de producător adaptate la comandă și complexitate

Deoarece suntem extrem de încântați de faptul că reușim să ajutăm branduri să creeze conexiuni mai puternice cu publicul lor, ne dorim în același timp să le putem furniza această bucurie la cele mai mici costuri. Altfel spus, vream să stabilim cel mai mic preț cărți de vizită, în așa fel încât să poată beneficia oricine de serviciile noastre. Dat fiind faptul că sunt produse ce generează trafic intens, este nevoie de rulaj mare, ceea ce ne-a determinam să setăm un prag minim de bucăți necesar în vederea plasării unei comenzi. Din acest punct, cu cât numărul de cărți de vizită comandate este mai mare, cu atât costul per bucată este mai mic, aspect ce cântărește considerabil la suma finală/ În plus pentru comenzile ce depășesc suma de 60 de Euro asigurăm transport gratuit oriunde în țară, în timp ce pentru prima comandă plasată de peste 30 d Euro, serviciile de procesare grafică sunt gratuite.

Leave a Comment